Unul dintre principiile după care ne ghidăm când vine vorba de publicul nostru este acela că un client împlinit este un client care se bucură de timp de calitate. Acest lucru implică pe de-o parte siguranță în ceea ce privește unele dintre cele mai importante bunuri ale sale, autoturismul fiind evident unul dintre ele, dar destinațiile potrivite sunt de asemenea foarte importante.
Astfel, venim de această dată cu o propunere de vacanță de vis, unde să-ți lași imaginația să zburde, departe de țară și de grijile pe care rutina zilnică ți le oferă în mod frecvent!
Zaragoza, căci despre ea este vorba, este unul dintre cele mai vizitate orașe spaniole, iar locurile și monumentele sale se află în fruntea celor mai apreciate din Spania și Europa. Are o locație geografică imbatabilă, locuri monumente spectaculoase, arhitectură colorată, gastronomie delicioasă, baruri și centre de petrecere a timpului liber, spectacole deosebite și centrele comerciale prin care să te pierzi. Odată ajuns în Zaragoza, vei descoperi marele protagonist al orașului, Bazilica del Pilar, un templu de dimensiuni impresionante, care găzduiește un interior și mai surprinzător. În piața unde se află această biserică, vei putea vizita și Lonja, o clădire renascentistă care are în prezent expoziții interesante și unde intrarea este gratuită. La câțiva pași distanță, vei da și peste Muzeul Diocesano, care prezintă o bogată colecție de artă religioasă spectaculoasă.
Doar la câțiva metri distanță de aceste minunății, aproape la fel de frumoasă, dar umbrită de bazilică, este Catedrala Del Salvador, La Seo. O catregală romano-catolică și un templu minunat care are o arhitectură gotică, ce combină elemente de baroc și neoclasic. De asemenea, cu o istorie impresionantă, Zaragoza este deținătoarea unui minunat palat arab care a fost reședința emirilor, regilor aragonezi, închisoarea teribilei Inchiziții, iar acum scaunul lui Cortes din Aragon. Este o clădire demnă de admirație, cu elemente și detalii parcă din povești. Zaragoza este o cutie autentică plină de surprize,cu locuri de vizitat și de descoperit, perfectă pentru o aventură de câteva zile în care distracția, arta și cultura se îmbină perfect.
Cât tu te bucuri de cea mai frumoasă experiență peste mări și țări, noi asigurăm servicii complete de monitorizare a autoturismului tău, într-o locație complet păzită și 100% sigură! Cel mai potrivit moment pentru o călătorie de neuitat este chiar acum! Lasă grijile în seama noastră și alege să călătorești mai des și mai departe, cu fiecare nouă vacanță! Serviciile noastre sunt disponibile pe perioadă nedeterminată, așa că ai întotdeauna varianta unei călătorii de câteva zile sau chiar câteva săptămâni, timp în care mașina îți va fi la loc sigur, ferită de orice incidente!
